Top 10 Restaurante București – 2018

Pentru a vedea ce ne rezervă viitorul, ce-ar fi să ne uităm la ce ați rezervat în trecut? Cercetătorii ialoc au lucrat timp de multe luni ca să facă posibilă călătoria în timp, iar acum rezultatul este pe măsura așteptărilor. Călătorind în timp înapoi în 2017, am reușit să stabilim care vor fi restaurantele cele mai căutate în 2018. Prin urmare, dacă sunteți gata pentru o dublă călătorie în timp, haideți să aruncăm o privire la 2017 pentru a ști ce ne așteaptă în 2018.

N-am vrea totuși să greșim un parametru și să ajungem în preistorie (nu că n-ar fi fost mâncare bună și atunci, dar nu prea se făceau rezervări la restaurant prin aplicații web), așa că haideți să vedem mai întâi cum am calculat scorul fiecărui restaurant.

Complicata ecuație. Sau cum numărul mare de rezervări nu e suficient

Rezervările sunt desigur importante, așa că numărul de cereri de rezervare a fost primul lucru la care ne-am uitat. La asta se adaugă recenziile primite – cele care au oferit numai steluțe sau cele care au conținut și gânduri, impresii, mulțumiri sau nemulțumiri. Dacă un local e adăugat la favorite în aplicația mobilă (ios și Android), înseamnă că are ceva în plus. Așa că ne-am uitat și la numărul de persoane care au adăugat un local sau altul în lista de favorite. În final, numărul de vizite pe pagina ialoc a restaurantului ne-a indicat interesul pe care utilizatorii l-au avut pentru un local.

Cine a ajuns în top 10?

10. Stadio – Restaurant cu Atrium (Punctaj final: 7784)

Design. Atmosferă. Gust. Așa se recomandă Stadio – Restaurant cu Atrium, un mix de local londonez cu restaurant italian din anii ‘60, la care se adaugă un meniu ce combină la rândul lui bucătăria italiană cu cea românească și internațională. Rezervări? Bifat. Număr mare de persoane care au vizitat restaurantul? Bifat. Steluțe? Bifat. La asta mai adăugăm câte ceva din restul criteriilor de evaluare și Stadio ajunge în topul restaurantelor pe care trebuie să le vizitați în 2018.

stadio-restaurant-cu-atrium

9. Nomad Skybar (Punctaj final: 8404)

Dacă un skybar nu strânge steluțe, atunci ce priveliște poate să ofere? Nomad Skybar a avut grijă de clienții săi și a strâns suficiente steluțe pentru un cer luminat. La asta se adaugă numărul de rezervări, persoane și vizite pe pagina localului. Ușor, ușor, precum un lampion, Nomad Skybar ajunge în topul restaurantelor 2018, oferind vizitatorilor săi o privire de ansamblu asupra centrului istoric al Bucureștiului.

nomad-skybar

8. Distrikt 42 (Punctaj final: 8651)

Să lăsăm metaforele la o parte. Distrikt 42 e steampunk. Biciclete zburătoare, metal, invenții mecanice – secolul 19 întâlnește modernitatea. Perfect pentru o ieșire inedită în oraș, cu mâncare contemporană și un meniu de cocktailuri clasice și signature care vă vor lua ochii. Cu un număr mare de vizite pe pagina ialoc a restaurantului și cu nenumărate steluțe (vorba vine, le-am numărat), Distrikt 42 va fi neîncăpător în 2018. Trecutul va fi la modă în viitor, prin urmare, pregătiți-vă rezervările din timp.

distrikt-42

7. Alt Shift (Punctaj final: 9368)

Un alt Shift nu are cum să nu fie în top alături de fratele său mai mare, prin urmare Alt Shift ajunge în topul restaurantelor preferate de utilizatorii ialoc în 2018. Cum și-a asigurat locul? Printre multe altele, având unul dintre cele mai bune scoruri în materie de steluțe și fiind în lista de favorite a multor utilizatori. Ce să vă mai spunem? Alt Shift, altă locație, altă atmosferă, aceeași mâncare.

alt-shift

6. Simbio Kitchen & Bar (Punctaj final: 9736)

Când vrei să te simți ca la o ieșire cu prietenii chiar dacă iei prânzul singur, alegi Simbio Kitchen & Bar. Și dacă te simți atât de bine și singur, imaginează-ți ce bine e când ești cu un grup de prieteni cu care stai la povești, în timp ce mâncarea voastră e pregătită în bucătăria deschisă la care poți trage cu ochiul. Nu vă spunem povești, chiar așa este. Dovada? Numărul mare de persoane care au adăugat localul în lista lor de favorite și care au dorit să își facă o rezervare, chiar dacă de multe ori localul a fost neîncăpător.

simbio-kitchen-bar

5. Shift Pub (Punctaj final: 9825)

Shift este deja un local cu tradiție în București, iar prin tradiție nu ne referim la mâncare ca la mama acasă, deși mâncarea de la Shift e atât de bună încât vrei să o iei și acasă și să i-o duci mamei. Ne referim la faptul că la Shift găsim de ani buni o atmosferă young, hip, cool și alte cuvinte supra-utilizate, dar care descriu perfect identitatea localului. Deși nu par a fi genul care adună steluțe, cei de la Shift Pub au primit suficient de multe pentru a avea un rating de invidiat. Un motiv în plus să faceți rezervare în 2018 dacă vreți să prindeți un loc.

shift-pub

4. Journey Pub (Punctaj final: 11 354)

Numărul mare de rezervări ne-a arătat că deși Journey Pub are suficient spațiu pentru a pofti la masă un cartier întreg, tot nu este suficient atunci când toți bucureștenii vor să ia prânzul sau cina în același loc. Journey Pub și-a asigurat locul în topul nostru mulțumită combinației perfecte dintre mâncarea variată, atmosfera relaxată, jocurile de societate și muzica live. Multe steluțe pe cerul întunecat al nopții recenziilor au luminat calea restaurantului către clasamentul nostru și vor continua să i-o lumineze și în 2018.

journey-pub

3. Switch.eat (Punctaj final: 13 511)

Medalia de bronz se duce la Switch.eat, locul deja-celebrului ialoc Burger. Mulți dintre cei care i-au călcat pragul sigur îl vor mai vizita, nu doar pentru “Best burger in town!”, cum ne spun cei de la Switch.eat, ci și pentru salatele lor absolut delicioase și aperitivele impresionante. De unde știm? Din faptul că este al doilea cel mai adăugat restaurant în lista de favorite a utilizatorilor ialoc.

switch-eat

2. Vivo Fusion Food Bar (Punctaj final: 17 998)

Locul al doilea este ocupat de Vivo Fusion Food Bar, ceea ce ar trebui să ne indice deja că bucureștenii preferă un melanj gastronomic, alegând localuri ce combină diferite bucătării internaționale. Și ce indicator mai bun decât numărul de utilizatori ialoc care au adăugat Vivo Fusion Food Bar în lista lor de restaurante favorite? Care au fost motivele din spatele alegerii lor? Nu vă putem spune cu certitudine, dar avem o bănuială – celebrii burgeri Vivo care fac ca restaurantul să se afle pe locul întâi în termeni de favorite și pe locul doi în clasamentul final. Vivo Fusion Food Bar va avea concurență serioasă în anul 2018 pentru că recent au deschis al doilea local. Nu știm dacă primului Vivo îi va fi la fel de ușor să se mențină pe poziția a doua în fața mai tânărului său competitor.

vivo-fusion-food-bar

1. NOR – Sky Casual Restaurant (Punctaj final: 24 946)

Pe locul întâi, preferatul utilizatorilor noștri este NOR – Sky Casual Restaurant. Pentru că bucureștenilor le place să fie la înălțime, NOR – Sky Casual Restaurant a avut cel mai mare număr de rezervări. Nici nu e de mirare. Oricine își dorește să ajungă cât mai sus, iar locurile sunt limitate. Ce decizie mai înțeleaptă decât să îți faci rezervare, ținând cont că mesele sunt greu de găsit atunci când Bucureștiul îți face cu ochiul de sus, iar mâncarea se recomandă a fi un amestec perfect de bucătărie internațională și preferințe locale?

nor-sky-casual

Încheiem călătoria noastră în timp, invitându-vă la masă. Desigur, cu rezervare prin ialoc, doar suntem în secolul XXI. Voi ce restaurante intenționați să vizitați în 2018?