Hanu' Berarilor Casa Oprea Soare

4,6 / 212 voturi
Ciorbe, Fripturi, Internațională, Mancare traditionala
Strada Poenaru Bordea 2, Unirii, București

Hanu' Berarilor Casa Oprea Soare

4,6 / 212 voturi
Ciorbe, Fripturi, Internațională, Mancare traditionala
Strada Poenaru Bordea 2, Unirii, București
Rezervă o masă online

Berăria Gastronomică Hanu’ Berarilor – Casa Oprea Soare se găseşte în inima Capitalei, între străzile Apolodor din Damasc, Col. Gheorghe Poenaru-Bordea şi Sfinţii Apostoli.
Numele hanului este dat de unul dintre cei mai înstăriţi negustori ai Micului Paris, Dumitru Oprea Soare, care a construit casa pe terenul moştenit de la tatăl său. Din punct de vedere architectural, clădirea actualului restaurant aparţine stilului neoromânesc, amintind de vechile case boiereşti, dar şi de constucţii monumentale, precum mănăstirea bucureşteană Stavropoleos sau mănăstirea Curtea de Argeş.
Berăria este una cu tradiție, iubită de toți bucureștenii și este de asemenea locul ideal unde prieteniile își încep drumul lor lung, iar cele existente își fructifică amintirile. Platourile de cărnuri și micii sunt produsele mult cerute de clienți, iar berea este veșnic cea care completează peisajul.

+ vezi mai mult

Vezi cum se ajunge la "Hanu' Berarilor Casa Oprea Soare"

Păreri despre Hanu' Berarilor Casa Oprea Soare

4,6 / 212 voturi
Doar clienții care au rezervat o masă la "Hanu' Berarilor Casa Oprea Soare" pot lăsa o recenzie.

M Moraru
4 aprilie 2026 23:03 Rezervat în data de 4 aprilie 2026

A Alina
28 martie 2026 08:36 Rezervat în data de 27 martie 2026

Atmosfera placuta, personal atent, preturi rezonabile.
Multumesc pentru o seara frumoasa.

B Bianca
21 martie 2026 18:11 Rezervat în data de 21 martie 2026

B Bogdan
21 martie 2026 16:05 Rezervat în data de 21 martie 2026

V Velislav
9 martie 2026 08:46 Rezervat în data de 7 martie 2026

Качествена храна, бързо обслужване, но от десертите има какво да се желае за тази цена! Алкохола е скъп и бакшиша е доста висок!

A Andreea
3 martie 2026 11:00 Rezervat în data de 2 martie 2026

D Denisa
1 martie 2026 19:56 Rezervat în data de 1 martie 2026

R Robert
14 februarie 2026 21:08 Rezervat în data de 14 februarie 2026

T Tobias
3 februarie 2026 18:46 Rezervat în data de 31 ianuarie 2026

G Gabriel
28 ianuarie 2026 16:09 Rezervat în data de 28 ianuarie 2026

Atmosfera deosebită, felicitări pentru intregul personal foarte amabil și serviabil, mancarea foarte gustoasă și deosebită.
Mulțumesc 🙏 pentru amabilitatea dumneavoastră.
Felicitări!

C Cristiana
28 ianuarie 2026 04:37 Rezervat în data de 25 ianuarie 2026

A Alexandru
26 ianuarie 2026 09:39 Rezervat în data de 24 ianuarie 2026

D Daniel
15 ianuarie 2026 15:05 Rezervat în data de 15 ianuarie 2026

T Theodor
14 ianuarie 2026 22:04 Rezervat în data de 14 ianuarie 2026

Minunat, voi recomanda locatia tuturor prietenilor si voi reveni aici cu fiecare ocazie

I Irina
28 decembrie 2025 23:14 Rezervat în data de 28 decembrie 2025

Mâncare f bună și personal profesionist. Locația foarte frumoasă, o vilă veche și frumos decorată de sărbătoare.