Facem cum facem și tot prindem oamenii de ziua lor. Sau aproape de ziua lor. Adela Popescu, la mulți ani! Știm că ziua ta e pe 8, dar nu mai avem răbdare și îți urăm toate cele bune de pe-acum.

Bucatele noastre cele de toate zilele…

Pe Adela o știți din multe – prezintă “Vorbește Lumea” (ProTV), a jucat în mai multe seriale TV (Numai Iubirea, Îngerașii, Pariu cu Viața, Iubire ca în Filme, Lacrimi de Iubire, Iubire și Onoare, Aniela), în reclame, proiecte de teatru, a cântat în trupa Viva (cu Elena Gheorghe) și câte și mai câte. S-a născut în Șușani, județul Vâlcea, unde a descoperit și sarmalele tradiționale românești. După cum spune chiar ea, “nimic nu concurează cu niște sarmale bine făcute. Din varză acră, cărniță de porc, nițică varză tocată lângă și bulion. De vis!” Cele mai bune sarmale sunt făcute de mama sa, “dar nimic nu ar mai fi la fel fara varza pusa la acrit de tati.”.

În familia Adelei, ca de altfel în mai toate familiile românești, sarmalele sunt înfășurate, întemnițate în cratiță și înfulecate de sărbători. Pregătite îndeosebi în perioadele mai reci din an, rulourile de varză sunt un preparat gras, sățios, care invită la somn.

Pentru Adela, lumea ar fi un loc mai bun dacă totul ar conține ton în ulei. Și dacă facem un exercițiu de imaginație, am putea forța definiția sarmalei cât să cuprindă și ruladele de orez și alge dinspre Est. Japonezii, neștiind cum să pronunțe sarma, cuvânt prea turcesc pentru ei, i-au spus sushi.

Când vine vorba de gătit acasă, Adela e răsfățată de Radu Vâlcan cu un risotto cu creveți și parmezan, iar ea gătește paste cu legume și sos roșu, udate cu un pahar de vin alb. “Culmea, simt că merge niște muzică country alături.”

…sarmalele nu sunt ale noastre

Ni se făcuse dor de niște minciuni culinare. Și nu vorbim de minciunele aici. Pe cât de tradițional-românești am vrea să fie sarmalele, ce mâncăm noi de Crăciun e o variație nouă al unui preparat cu mult mai vechi.

Strămoșul sarmalelor (și al ardeilor umpluți) este cunoscut ca Dolma, care în turcă înseamnă “Umplut”. Deci, similar cu Tăvălitele dulci din anumite zone ale Moldovei, sarmalele ar trebui să se numească Umplute. Momentul în care preparatul Dolma devine popular e incert, dar odată cu expansiunea Imperiului Otoman, el este adoptat, reinterpretat și apropriat de multe popoare și culturi. În principal în Balcani și Orientul Mijlociu.

La ele acasă, sarmalele se fac și cu, și fără carne. Există inclusiv sarmale dulci (cu orez, stafide și curmale), care se mănâncă reci, ca antreuri.

Din informațiile pe care le-am cules noi, sarmalele în foi de varză sunt invenția evreilor, care le pregătesc de mai bine de 2,000 de ani. De ce le ia atâta să facă niște sarmale, nu știm, dar sigur nu se compară cu ale noastre, dintr-un motiv simplu: doar noi, croații și sârbii le înmiresmăm cu bucăți de porc afumat (fie ele de slană, pastramă sau cârnați). Istoric vorbind, sarmalele noastre sunt aproape o răzvrătire împotriva creatorilor lor – o profanare cu porc, lesne de înțeles în contextul în care au intrat în dieta românului de rând.

Din Principatele Române, umila sarma ajunge în Suedia și Finlanda, datorită regelui Carol XII, exilat în Moldova prin 1709. Din fericire, nordicii nu s-au gândit să le umple cu pește vechi și puturos, sau Surströmming, precum le e obiceiul.

Înapoi în viitorul anterior

Lăsăm sarmalele deoparte și vă mai destăinuim ceva. Primul lucru gătit de Adela este o negresă, o prăjitură simplă cu un trecut destul de clar: a fost inventată în secolul XIX, în Statele Unite. Și merge de minune între 2 sarmale și o felie de cozonac.