NOUA. Bucătărie Românească meniu
NOUA. Bucătărie Românească meniu
4,9 / 1926 voturiRestaurantul NOUA se află pe Strada Popa Nan, într-un cartier ales cu intenție. Zona a fost cândva un loc al negustorilor și al unor comunități etnice diverse. Aici s-au întâlnit gusturi, ingrediente și obiceiuri culinare care au format identitatea orașului.
Bucătăria este condusă de chef Alex Petricean. Împreună cu echipa sa explorează gastronomia românească prin ingredient, prin producători și prin locurile din care acestea vin.
Casa NOUA este o casă modestă, construită în 1915, în care am păstrat farmecul arhitectural al Bucureștiului de atunci. Ne-am dorit ca acest loc să rămână o casă. Când îi treci pragul, spațiul te transportă într-o altă lume.
În interior descoperi simboluri ale acestei țări. Ceramică, lemn, ingrediente, povești și gesturi de ospitalitate care construiesc experiența unei mese.
La NOUA servim un meniu de degustare format din 17 preparate, porții mici care spun o poveste despre gusturile acestei țări.
Experiența durează aproximativ 3 ore.
Prețul meniului este 400 ron de persoană.
Experiența poate fi acompaniată de wine pairing sau juice pairing, gândite pentru a completa fiecare preparat.
Simbolul casei este drobul de sare, un semn vechi al valorii și al ospitalității, ales ca simbol al identității NOUA.
Program
- Luni - Marți
- Închis
- Miercuri - Sâmbătă
- 18:00 - 23:00
- Duminică
- Închis
Caracteristici
Păreri despre NOUA. Bucătărie Românească
A fost diferit, bun și interesant.
Aș fi preferat să fie mai puține feluri de mâncare poate 10 ar fi fost mai ok din punctul meu de vedere!
În rest serviciile au fost ok, recomandări băuturi ok, per total bine 👍
Multumim pentru seara deosebita! Totul a fost la superlativ. Acest restaurant este un loc drag noua unde ne vom intoarce mereu cu bucurie si curiozitate.
Meniul de degustare este o adevarata experienta, o calatorie cu gust prin diverse parti ale tarii, de unde produse traditionale au fost preluate! Fiecare preparat vine cu o poveste si cu un gust bine gandit.
Personalul este extrem de amabil iar muzica este de asemenea deosebita, in linie cu identitatea restaurantului.
Recomand cu drag!
Amazing experience as always. The service was impeccable and the food really tasty. That’s the third time I’ve been to the restaurant and it always surprised me.
We had an amazing experince at NOUA, the tasting menu has been a roller-coaster for our taste buds! Almost don't want to spoil the surprise but our favorite was the fowl with a baked yeast sauce that left us speechless. However none of the one dishes came short, flavour, textures, presentation, all to such a great level of attention. Service was also top of the notch with friendly staff listening and being so happy to see us enjoy the food and atmosphere. A great selection of romanian wines too. Could fill pages with what a great experience it was. 100/100 recommend to all food lovers especially if you're a traveler searching for a place to discover a new twist to romania cuisine.
O experiență deosebită, ce merită încercată.
Băieții ăștia fac artă aici pur și simplu. De la gust, la service, la atmosferă, totul e la superlativ. Keep up the great work!💙
Am avut parte de o seara minunată. Mancarea servita este perfecta, modul de prezentare ofera o experienta completa ce te ajuta sa descoperi noi combinatii de gusturi. Personalul este foarte amabil si prietenos. Recomandam cu incredere sa treceti pragul acestui local.