Zaitoone
Zaitoone
4,8 / 150 voturiZaitoone se adresează iubitorilor de mâncare libaneză autentică, celor care mănâncă încet și apreciază aromele și celor care cred că mâncarea este una dintre cele mai mari bucurii ale vieții. Ne invităm clienții în universul Zaitoone, aici unde bucătarii noștri își concentrează toată experiența vastă și variată, dar și creativitatea. Am conceput astfel un meniu care respectă cu fidelitate bucătăria libaneză. Vă putem servi cu o varietate de gustări calde și reci, cu garnituri, cu preparate pe bază de carne, dar și cu deserturi cu brânză dulce, cu cremă de lapte, fistic și miere de albine. Bucătăria Libanului înseamnă toate darurile naturii la un loc, de la plante aromatice precum mentă și coriandru, condimente precum chimen și sumac, nuci și semințe în special semințe de pin și migdale, fructe precum lămâi, mango și rodie, până la fasole, legume proaspete, carne de vită, de miel și de pui. Bucătăria libaneză încearcă să fructifice fiecare rod al naturii și să pună pe mese mâncăruri hrănitoare și pline de savoare, care să mulțumească corpul, mintea și sufletul.
Zaitoone combină elementele tradiționale ale bucătăriei libaneze, folosind ingrediente de calitate înaltă pentru a pregăti mezze, adică gustări calde și reci, cu unele elemente moderne. Dorim să dezvoltăm percepția bucătăriei libaneze dincolo de stereotipul său etnic tradițional. Tocmai din acest motiv, meniul nostru cuprinde o varietate de gustări dulci și reci, garnituri, preparate cu carne, cu pește și cu fructe de mare și deserturi delicioase. Sunt invitați în lumea Zaitoone atât persoanele care doresc să servească o shaorma ca la ea acasă, cele care iubesc preparatele cu specific libanez precum humusul, Baba Ganoush sau Moutaba, dar și persoanele care nu consumă carne sau care nu au voie gluten.
Program
- Luni - Duminică
- 12:00 - 00:00
Caracteristici
Păreri despre Zaitoone
Mancarea ca de obicei buna. Fumatul este o problema. Intelegem narghileaua ca facand parte din cultura si obiceiurile tradiționale dar fumul nu te lasa sa respiri. Pacat.
Am comandat Mușchi de vită cu fistic și sparanghel, cerut explicit medium-rare. Farfuria primită a fost o dezamăgire totală: o carne uscată, cenușie, fără niciun gust, care arăta și avea textura exact ca de porc — ceea ce e absurd pentru un restaurant libanez. Nu avea nicio legătură cu poza din meniul lor. Zaitoone era unul dintre restaurantele mele preferate, dar ce am primit acum arată o scădere gravă a calității.
Deși ospătarul a fost de acord să schimbe comanda, a încercat mai întâi să se scuze spunând că e „alt tip de vită”. I-am arătat poza de pe site, iar după ce s-a dus la bucătărie a revenit cu o altă explicație: că ar fi fost „carne de vițel”.
Este inacceptabil ca o bucătărie să scoată așa ceva pe masă și, în loc de un simplu „ne cerem scuze”, să încerce să aburească clientul cu explicații inventate. Păcat de ce a fost acest loc, dar a fost ultima dată când am călcat aici. Nu recomand.