Casa Doina event
Casa Doina event
4,7 / 1822 voturiProiectat inițial pentru a servi ca pavilion grandioasei Expoziții de la Paris din 1890, localul se vede însă finalizat abia în 1892 datorită lipsei de fonduri. Maestrul Ion Mincu îl denumește „Bufetul de la Șosea”, iar în scurt timp acesta devine locul preferat al bucureștenilor reprezentați cu precădere de către boieri. Stilul neo-românesc în care este construit monumentul se remarcă prin verandă în trei arce, medalioanele de ceramică intens colorate dar și prin motivele etnografice. În linia planului superior Ion Mincu nu a uitat să pună în evidență mândrele podgorii românești, inscripții ca Berbeci, Panciu, Cotnari, Odobești, Drăgășani fiind și astăzi vizibile. În 2003 Bufetul se transformă în actualul “Restaurant Casa Doina” ce păstrează însă același aer specific al Bucureștiului de altădată, al vremurilor în care după o plimbare cu trăsura, ori după celebra „Bătaie cu flori”, boierii însoțiți de soțiile îmbrăcate după ultima modă pariziană, se retrăgeau pentru răcoritoare sau supeu. Echipa restaurantului completează perfect cadrul tradițional prin implicarea, dedicația și discreția de care dau dovadă, dar și prin serviciile ireproșabile oferite. Maestrul nostru bucătar Tudor Dobre are o bogată experiență culinară, fiind atras cu precădere de preparatele tradiționale românești, iar clienții pot comanda dintr-o paletă largă de preparate internaționale precum și diferite preparate specifice pe bază de pește proaspăt românesc sau mediteranean.
Program
- Luni - Duminică
- 11:00 - 01:00
Caracteristici
Păreri despre Casa Doina
Restaurant frumos , elegant cu o grădină superba , ospătărița extraordinar de drăguță, la capitolul mâncare , ciorba de butta excelenta , bulzul slab spre f slab (clar nu se pricep la bulz) , aburinda de brânză sărată era uscata și făcută de ceva timp, cartofii pai plini de ulei, pastrama de oaie f bună și frageda , atmosfera ok , în afara ca ne au cantat lăutarii 3 minute la masa nimic deosebit .
Dezastru de la preluarea comenzii pana la servire , în jur de o ora și douăzeci de minute am așteptat mâncarea. Papanasul era pe nota dar nu a servit , am renunțat și am.primit banii înapoi. Când ma uit comentariul meu tind sa cred ca 3 stele erau mai potrivite.
Excelenta organizarea, serviciul, meniul ! Felicitari, totul a fost admirabil! Multumesc !
Am asteptat 35min pana ni s a pus la dispozitie o masa, desi aveam rezervare si am ajuns la timp
Ulterior sericiul a fost impecabil!